Andressa

15 Comments so far

1. catalin 30 March 2007 5:51 am

   de ceva vreme nu mai citise cineva poezia aia.
   probabil ca ea iti multumesc, si noi ei.

2. Giacomo 30 March 2007 10:27 am

   si asta ma face cateodata sa scriu… pacat ca a venit prematur toamna

3. andressa 30 March 2007 12:18 pm

   catalin,
   a trecut timp, nu? Lucid vorbind, ce poezie misto, nu?

   Giacomo,
   toamna zici tu? Nu stiu exact, nu m-am uitat la ceas.

4. catalin 30 March 2007 12:46 pm

   a trecut, si o sa treaca, dar mi-e teama ca nu stiu sa interpretez acel lucid..
   altfel poezia spune multe, chiar daca e asa tacuta..
   frumoasa, frumoasa.

5. andressa 30 March 2007 12:49 pm

   catalin,
   lucid era de bine! prin lucid incercam sa ies din starea de implicare pe care mi-o da poezia. ziceam si eu “obiectiv” ca e o poezie superba.

6. Constantin 30 March 2007 12:51 pm

   “misto” e un cuvant prea urat pentru poezie

7. catalin 30 March 2007 1:02 pm

   ah, pai nu e bine atunci, lucid nu e de bine, nu nu.
   noua ne place sa simtim:).

   azi se vand amintiri in parcul Obor, ma duc sa-mi caut trecut.

8. alex 30 March 2007 1:45 pm

   salut

   exista tehnica blogului in blog?

9. morbo 30 March 2007 2:45 pm

   aaa, am eu o poezie de ana blandiana
   maica-mea a gasit-o si tot zice ca vrea sa o posteze pe un forum sau ceva
   nu o am la mine dar destul de curand va voi incanta cu ea

10. ana 30 March 2007 10:14 pm

    frumos, dar trist si dureros.

11. Verbiaj. 30 March 2007 10:40 pm

    Poezia Anei B te lasă paf. Interzis. Nici nu mai ai ce să spui.

12. morbo 31 March 2007 6:28 pm

    Partid

    Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv
    Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub
    castani
    Cand clasa mea primea cravata rosie
    festiv
    Si sufeream respinsa grav de colectiv
    Ca nu-mplinisem inca noua ani.
    Candoarea mi-a crescut de-atuncea
    dureros
    Cu bratul ridicat deasupra fruntii mult,
    Simbolizand ca viata-mi fi-va socotita
    mai prejos
    Decat tulburatorul luptelor tumult,
    Ca nicodata n-o sa ma separ orgolios
    De imnul colectiv si luminos.

    Candoarea scrijelata de mana ta lucid
    In ochii mei, dramatic deschisi spre
    mana ta,

    Oricate maluri s-ar sedimenta,
    Nu-mi vor putea-o sterge. Candoarea
    ca un zid
    Va masura maturitatea mea, Partid.

    Ana Blandiana, Almanah Luceafarul 1983
    PS. Nu fac un capat de tara. Numai asa…

13. irina ioana 2 April 2007 2:32 pm

    sunt asemenea nisipului
    din clepsidra
    care poate fi timp
    doar
    in
    cadere

    Tot Ana Blandiana, daca imi aduc aminte bine versurile. Au trecut 5 ani de cand am citit-o.

14. dinacap 3 April 2007 3:52 pm

    Cuplu

    Unii te văd numai pe tine,
    Alţii mă văd numai pe mine,
    Ne suprapunem atât de perfect
    Încât nimeni nu ne poate zări deodată
    Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
    De unde putem fi văzuţi amândoi.
    Tu vezi numai luna,
    Eu văd numai soarele,
    Tu duci dorul soarelui,
    Eu duc dorul lunii,
    Stăm spate în spate,
    Oasele noastre s-au unit de mult,
    Sângele duce zvonuri
    De la o inimă la alta.
    Cum eşti?
    Dacă ridic braţul
    Şi-l întind mult înapoi,
    Îţi descopăr clavicula dulce
    Şi, urcând, degetele îţi ating
    Sfintele buze,
    Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
    Până la sânge gura.
    Cum suntem?
    Avem patru braţe să ne apărăm,
    Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
    Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
    Avem patru picioare să alergăm,
    Dar tu poţi fugi numai în partea ta
    Şi eu numai în cealaltă parte.
    Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
    Suntem egali?
    Vom muri deodată sau unul va purta,
    Încă o vreme,
    Cadavrul celuilalt lipit de el
    Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
    Sau poate nici nu va muri întreg
    Şi va purta-n eternitate
    Povara dulce-a celuilalt,
    Atrofiată de vecie,
    Cât o cocoaşă,
    Cât un neg…
    Oh, numai noi cunoaştem dorul
    De-a ne putea privi în ochi
    Şi-a înţelege astfel totul,
    Dar stăm spate în spate,
    Crescuţi ca două crengi
    Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
    Jertfindu-se pentru o singură privire,
    Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
    Însângerat, înfrigurat,
    Al celuilalt.

    Poezia mea preferata a Anei Blandiana. Superb.

15. emi201281 4 April 2007 4:50 pm

    n-am vazut poeta mai slaba in viata mea
    poate doar dinescu

Leave a reply