Andressa

Scriu pentru ratoni, veverite, pisici si pentru ca imi place

fantome

Sa va spun povestea fantomelor. Postasem intai poza, dar am si o poveste pentru voi.

Locuiesc in Varsovia intr-o zona despre care am aflat ca este un fost cartier de muncitori, parti din cartierul acesta vechi fiind incluse si in ghetoul evreilor, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Construite in graba, cu economie, blocurile sunt urate, scunde si apartamentele deloc confortabile. Prin peretii subtiri, aud cand vecinul de deasupra se plimba prin casa, cand vecina de alaturi, batrana si usor surda, se uita la The Bold and The Beautiful, aud liftul si masina gunoierilor dimineata, de parca as dormi sub cerul liber.

La inceput, cand ma mutasem aici, auzeam noaptea zgomote (poate vecinul de la parter mergea la toaleta) si ma gandeam ca avem fantome, ca-n The Others. Ca victime ale Holocaustului stau cu mine in apartament si nu stiu ca da fapt au murit. Se duc poate noaptea sa-si faca un ceai, cand au insomnii si nu stiu ca eu ii aud.

Apoi m-am gandit ca eu sunt “the other”, ca poate eu le invadez universul. Ca si ei ma aud pe mine si se gandesc ca au fantome. Gandurile despre fantome s-au estompat pana de curand.

Avem un telefon fix in apartament. Nu stim numarul pentru ca proprietarul ne-a spus dupa ce ne-am mutat ca il va deconecta. Element de decor, pana ieri-alaltaieri, aparatul a inceput sa sune intr-o noapte, pe la 3. Am inghetat. Daca telefonul a fost deconectat, daca nu am dat numarul nimanui, cine sa ne sune? Si la ora aia? The Ring!!! Daca raspund, o sa-mi spuna cineva ca mor in sapte zile! Ca atare nu am raspuns. Daca e sa mor, nu vreau sa stiu!
Proprietarul a uitat probabil sa-l deconecteze, iar de atunci suna zilnic. Ina a raspuns o data si a vorbit cu o domnisoara care incerca sa ne vanda ceva. Chiar si asa, noi credem de cate ori suna ca e cineva dintr-o alta dimensiune. Sau poate noi suntem intr-o alta dimensiune.

Sesiunea mea e prea usoara, am timp sa ma gandesc la tot felul de grozavii.

fantome.JPG

Helsinki, 23.12.2006.

55 comments  

55 Comments so far

  1. Subiectiv 16 January 2007 2:47 am

    hehe. pretty blur :D cu ce a fost facuta poza? (cm subexpusa, da’ merge :P )

  2. Christiansen 16 January 2007 11:51 am

    Tu pe unde esti? :smile: … Parca semeni cu cea din dreapta …

  3. andressa 16 January 2007 3:15 pm

    Subi,
    cu un minolta. e blur ca asa am vrut eu.

    Chris,
    eu sunt in spatele aparatului. nu am patinat in viata mea.

  4. Momo 16 January 2007 8:25 pm

    na, tocmai a fost de-lurking week in lumea blogurilor si m-am gandit ca ar fi fain sa ma fac “vazuta” din moment ce ma delectez de zor cu posturile tale…

    salutari!

  5. Yorick 16 January 2007 8:27 pm

    deconectati telefonul daca are sistem de deconectare la telefon. sau scoateti-l din furca . daca mai suna atunci aveti o problema:)))
    ceva asemanator mi s-a intamplat cand auuzeam obiecte de sticla lovindu-se si mai intrebam de vin ca un cutremur nu a fost. ma gandeam ca e de la vecini dar era prea aproape,venea din garsoniera. ma uitam prin dulapuri nimic. era ciudat rau, nu erau continue ci din cand in cand. pana la urma erau doua pahare de sticla care stateau pe frigider si din cauza vibratiilor frigiderului si a atingerii dintre ele faceau acel zgomot:)))

  6. andressa 16 January 2007 8:42 pm

    Momo,
    ma bucur sa te cunosc!

    Yorick,
    incerci sa rezolvi o problema inexistenta. Faptul ca suna telefonul imi hraneste imaginatia. De ce as vrea sa-l faca sa nu mai sune?

  7. Yorick 16 January 2007 9:33 pm

    ca sa nu te mai sperie???:)))

  8. andressa 16 January 2007 10:19 pm

    Yorick,
    las’ sa ma sperie, sa creasca adrenalina, sa ma cunosc mai bine! :)

  9. vietnam 22 January 2007 3:37 am

    Prea adevarata poza.Ai mai puso cand dabea terminasei excursia.Cat despre patinat..nici eu,dar asta este o alta poveste

  10. Bianca 18 March 2007 2:13 pm

    da…si vrei sa spui ca umbra aia e o fantoma?? asa se vede un obiect surprins in iscare…sau sunt singura care gandeste coerent in urma cuvintelor tale “infioratoare”? Si toata povestea asta nu mi se pare decat o insiruire de asemanari intre ideile tale si niste chestii petrecute in filme horror..am vazut si eu filmele..:D:D:D

  11. andressa 18 March 2007 2:17 pm

    Bianca,
    bineinteles ca aia nu e o fantoma! :D E doar o poza care-mi place. O poza cu un blur care se potrivea, ziceam eu, cu atmosfera din text.

    Bineinteles ca sunt doar asemanari – interesant in text e cum facem conexiuni, nu faptul ca suna telefonul.

  12. Bianca 18 March 2007 2:36 pm

    adica daca am si eu o poveste de genul asta…pot sa o pun aici? e foarte interesanta…bu hu hu! doar ca am folosit tot felul de filme de groaza..apropo, ai vazut filmul “Queen of the damned?” mie mi-a placut foarte mult, mai ales ca imi place si rock-ul…

  13. ZenoveL 24 March 2007 7:24 pm

    aia chiar e terminata … e praf..:))))))).

  14. Carla 25 March 2007 12:57 am

    chestia asta chiar e adevarata.

  15. taly 25 March 2007 9:11 pm

    Am 12 ani si mie tare frica de asemenea intaplari noaptea se misca unele lucruri pe perete. prima oara am crezut c amie prea somn da pana la urma se auzeau si zgomote!!!!!!!!!dar lasati asta da in casa vecina o fata plutea in camera ei de necrezut poate ma creeti nebuna nu stiu oricum asta e doar nom murii:))

  16. taly 29 March 2007 5:40 pm

    mamancat dar am trait :) ) =))

  17. taly 29 March 2007 5:41 pm

    olla fantomelor sa mor io daca mai ma bantuiti

  18. eu si numai eu 3 April 2007 10:37 am

    fantome? aia din poza s-ar spune ca e o fantoma? si ce-ar cauta pe patinoar? ca sa patineze si ea poate…:)) nu zic ca nu cred in fantome…din contra…dar totusi…a trecut un bezmetic prin fata aparatului (fiind f rapid, desigur) tu l-ai prins in cadru si…gata poza;)!

  19. raissa 8 April 2007 3:53 am

    aici deja se vede ca e c am vrajeala cat casa.poza nereusita…nu pare reala deloc.

  20. andressa 8 April 2007 11:19 am

    People,
    vedeti comentariu lde mai sus: “bineinteles ca aia nu e o fantoma! :D E doar o poza care-mi place. O poza cu un blur care se potrivea, ziceam eu, cu atmosfera din text.” Jeeeeez.

  21. isabelle 8 April 2007 6:10 pm

    chiar nu e o fantoma e asa o vrajeala . nu zic ca nu cred in fantome chiar cred dar asta ….. asta e o mare vrajeala cu V mare

  22. cortez-xxx 10 May 2007 8:49 pm

    bha firial dreq … pe cine mintzi mah k umbra aia e fantoma ? :) ) … ala e toata ziua shi toata noaptea un om kre patineaza … ce dreq … itzi batzi joc de lume ….. fi serios dreq .. :) )

  23. isabelle 25 May 2007 7:59 pm

    da chiar asa ce va bateti joc de noi:)

  24. Darius 14 June 2007 7:57 pm

    a pozat cand sau miscat repede… mare scofala Fanto.me pe dreq

  25. adina 17 June 2007 3:11 pm

    hai frate k se mai intampla sa iasa o poza asa..ce draq ca se vede clar ca era cineva pe patine…venea fantoma sa patineze:)))

  26. andressa 17 June 2007 4:11 pm

    revin cu acest comentariu:
    People,
    vedeti comentariul de mai sus: “bineinteles ca aia nu e o fantoma! :D E doar o poza care-mi place. O poza cu un blur care se potrivea, ziceam eu, cu atmosfera din text.” Jeeeeez.

    cine sunteti voi, oameni care lasati comentarii atat de ciudate?? :D

  27. taly 21 June 2007 9:27 am

    ba astia kre miau luat numele……simtitiva vedeti voi pe id meu dark_princess711 dak sunteti prosti miam batut joc de voi:-j

  28. serena 24 June 2007 12:21 pm

    eu nus tiu ce la cred poate da poate nu cert este lucrul ca se poate explica usor aceasta umbra

  29. Ionuţ 2 July 2007 12:06 pm

    id-ul meu este oni30dascalu01 asa ca daca vreti sa vb cu mine bagatima in lista…..;););););););)

  30. danutza 8 July 2007 12:37 pm

    am vazut o groaza de poze q fantome…asta e cea mai jalnik.La tehnolocia din zilele noastre …iar povestioara..exista o mie de explicatii ptr ce aude el..

  31. marius 12 July 2007 6:09 pm

    ce as patina si eu cu ele=))

  32. grig 14 July 2007 6:24 pm

    io am kopilarit q fantomele;))…dar nu am vazut nici una kare sa arate asa…din kate imi aduk io aminte…pretenii mei erau mai stravezii:))

  33. dana 27 July 2007 8:08 pm

    hai ca esty praf cu textu’ ai prea multa imaginatie. nu te mai uita asa mult la filme de groaza ca o s-o iei razna rau de tot dar cat despre poza………e si ea una nereusita mare filozofie…….faci o poza in miscare cred ca si yoo as face una mai reusita ca asta…….fantome…….pe patinoar…….hai ca e tare cheastia……….sper ca nu a luat o busitura si a facut bubitza fantoma………….=))=))

  34. [...] intram in paine: Asta ne aduce la comentariile pe care le primesc la postul cu numele fantome. Este un post care a capatat o viata proprie. Se dezvolta independent de vointa mea, google il [...]

  35. alinusha 2 August 2007 1:29 am

    :) as fi vrut sa imi pot expune “temerile” de genul asta cu atata usurinta si umor…

  36. arlekin 3 August 2007 2:16 pm

    deci, au ajuns si pe net. asta inseamna ca o sa fie mai putini in fata blocurilor si mai putine seminte pe jos ? ramane de vazut…

  37. alina_emo_girl 7 August 2007 8:26 pm

    buhuhuuuu……….

  38. creepy_liyah 29 August 2007 1:46 pm

    cemi plac povestile de genu asta :D …dar era mai tare dak mai si vedea ceva straniu…ca zgomotele is banale…iar sunatul telefonului…poate o fi cineva important:”:)))))

  39. iou 30 October 2007 6:30 pm

    ca sa vezi…de unde pleci si unde ajungi…
    ca in “telefonul fara fir”: spui “cometa” si ajunge la capatul celalalt “sandwici cu placinta si ceapa augmentat cu sos olandez, stropit cu un litru de vinisor si glazurat cu crema de sare indulcita si aromata cu papadie”….

  40. gigi duru 30 October 2007 6:50 pm

    mde…
    poate mai invatati sa cititi, pana una-alta…

  41. Nooke 7 March 2008 7:32 pm

    Si fantomele :) )=)) cu tehnologia din ziua de azi :| faci orice

  42. lucian 29 March 2008 8:36 pm

    buna am citit acea povestioara si am vazut ca ai imaginatie bravo

  43. adina 30 March 2008 8:51 am

    eu nu cred in povesty de groaza dar cred in fantome! mie mi sa intamplat o poveste! de aceea nu cred!

  44. mimm 1 May 2008 3:36 pm

    =))

  45. frozenfire 20 June 2008 12:34 am

    poze nereusite adica se misca putzin aparatul si gata eexi fantome,se pot modifica usor cu adobe de ex nu credetzi intratzii la frozen-fire95 nu le am cu adobele dar ………..se pot truca

  46. frozenfire 20 June 2008 12:37 am

    cum pot sa pun si eu poze aici ca va pun o droaie modificate =))

  47. lordof worckraft1# 17 July 2008 1:16 pm

    woooooow………mai incet oameni boooooni sa nu va spargety capuuuuuuuu…..mergeti prea repede

  48. amy 1 September 2008 4:15 pm

    eu nu cred ca sunt fantome in poza ca daca pozezi cu aparatu iar persoana caruia trebuie sa ii faci poze se misca se vade cum se vad “fantomele” alea din poza

  49. FunnyBoy.Alex 17 October 2008 9:58 am

    Lool. Cei care ati lasat comenturi cu referire la poza, voi sunteti stricati la cap? Ce e greu de inteles ca respectiva poza nu e pusa sa scoata in evienta o fantoma ?

  50. tonny 10 December 2008 9:15 pm

    cu ce draq a fost facut poza frate??????????

    frate ai telefon care itzi face poze cu linguritza ma jur :) )=)) pace:)>-

  51. katty 23 December 2008 3:40 pm

    Si mie mi s-au intamplat lucruri stranii….foarte stranii.De exemplu:intr-o zimi s-a intamplat sa pun un pahar de plastic pe masa din bucatarie,am plecat in camera si cand m-am intors in bucatarie paharul era pe jos.Nu s-a auzit nici un sunet si in bucatarie am gresie,in alta zi mi s-a intamplat sa aud cum cineva sfoaraia in camera la mine,eu stateam la calc si auzeam astfel de sunete dar sunt sigura ca nu erau de la vecini.Id meu de mess e eu_sexy_girl55 pentru cn vrea sa vb cu mene.

  52. D-generation X 20 February 2009 5:38 pm

    haideti fratilor ca poza asta e 100% trucata=)) pot fi oameni prinsi in miscare ba:-j…auzi la el FANTOME=))

  53. Roxana 12 July 2009 3:15 pm

    E clar ca alea nu’s fantome:))Poi daca prinzi un om miscand-se si il fotografiezi atunci iese o umbra asemanatoare….si pe urma mergi acasa, frumusel, si deschizi un program de modificat poze (oricare)…si abra-cadabra, hocus-pocus…..ti-a iesit asa zisa ….si ca sa fie miscarea completa….il bagi pe un site sau un blog si baci subiect !!!! =))=))=))=)):))

  54. DENI$ 3 December 2009 1:37 pm

    sunt gagicar fac sex femei multe imi place sa cant am de toate cea ce vreau

  55. ba ce naibi trucati ca nu sunt astea adevarate bagati si voi ceva adevarat nu trucaje

Leave a reply