Comments on: Depresii http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html Scriu pentru ratoni, veverite, pisici si pentru ca imi place Wed, 08 Feb 2012 11:39:04 +0000 hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.3.1 By: alex http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-27626 alex Wed, 13 Jul 2011 23:41:15 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-27626 Am fost si eu in depresie vreo 2 ani si nu am luat niciun tratament.Dupa aproximativ doi ani am avut cea mai frumoasa perioada din viata, nu m-a tinut chiar foarte mult, vreo 2 3 luni de zile.Nu s-a intamplat nimic special, pur si simplu m-am trezit dimineata si eram atat de fericit incat topaiam pe strada nu mai puteam sa merg normal.Depresia a fost foarte severa si acum nu ma mai nelinisteste gandul ca o sa ma simt rau vreodata doar cand ma gandesc ca o sa ma simt atat de bine dupa. Si daca situatia ajunge extrema si va vine vreun gand necurat ganditiva doar ca s-ar putea ca daca mai asteptati doar putin sa fiti atat de fericiti ca o sa tipati.La mine asa s-a intamplat si sper sa fie si la voi cu final fericit. Problema e ca nu stiu daca e normal sa fii atat de fericit ma gandesc ca poate am innebunit. Am fost si eu in depresie vreo 2 ani si nu am luat niciun tratament.Dupa aproximativ doi ani am avut cea mai frumoasa perioada din viata, nu m-a tinut chiar foarte mult, vreo 2 3 luni de zile.Nu s-a intamplat nimic special, pur si simplu m-am trezit dimineata si eram atat de fericit incat topaiam pe strada nu mai puteam sa merg normal.Depresia a fost foarte severa si acum nu ma mai nelinisteste gandul ca o sa ma simt rau vreodata doar cand ma gandesc ca o sa ma simt atat de bine dupa. Si daca situatia ajunge extrema si va vine vreun gand necurat ganditiva doar ca s-ar putea ca daca mai asteptati doar putin sa fiti atat de fericiti ca o sa tipati.La mine asa s-a intamplat si sper sa fie si la voi cu final fericit. Problema e ca nu stiu daca e normal sa fii atat de fericit ma gandesc ca poate am innebunit.

]]> By: criss http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-27090 criss Sun, 24 Apr 2011 12:31:12 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-27090 si in cazul meu e dificil sa`mi revin cand cad in depresii, la fel cum spunea cineva mai sus m`am saturat de sarbatori la fel, de zile la fel, iubitul plecat acasa la parinti (el nefiind din oras) eu acasa cu ai mei. nu`i asta partea rea, partea rea e ca ai mei se cearta non stop , se injura, taicameo o bate pe mama si nu am ce face, nu ma pot baga, am incercat de multe ori, dar o incasez si eu si oricum nu inceteaza certurile nici daca ma bag eu, din contra tata se enerveaza mai tare...am un frate cu mult mai mare ca mine, dar pe el niciodata nu`l intereseaza certurile, niciodata nu se baga, e pasiv, nu`l prea intereseaza nimic in casa asta. Nu stiu dar pe mine ma afecteaza toate astea enorm, mai ales ca toate pornesc de la bani, mai ales ca sunt studenta (din pacate la regim cu taxa) si sunt multi bani de dat si in ziua de azi nu prea te mai angajezi pe domeniul care ai terminat facultatea) si am impresia ca e din vina mea, ca banii sunt aruncati pe fereastra, ca ai mei se chinuie pt mine, ca sunt de vina eu...nu stiu, mi`e greu sa trec peste toate lucrurile din casa. in restul zilelor cand prietenul meu e in cluj, sunt doar cu el, acasa sunt atata timp cat dorm noaptea si atat. nu stiu sincer ce as putea face? cu ai mei n`o pot rezolva, dar as putea sa fac sa nu ma mai afecteze chiar atat de rau toate astea? si in cazul meu e dificil sa`mi revin cand cad in depresii, la fel cum spunea cineva mai sus m`am saturat de sarbatori la fel, de zile la fel, iubitul plecat acasa la parinti (el nefiind din oras) eu acasa cu ai mei. nu`i asta partea rea, partea rea e ca ai mei se cearta non stop , se injura, taicameo o bate pe mama si nu am ce face, nu ma pot baga, am incercat de multe ori, dar o incasez si eu si oricum nu inceteaza certurile nici daca ma bag eu, din contra tata se enerveaza mai tare…am un frate cu mult mai mare ca mine, dar pe el niciodata nu`l intereseaza certurile, niciodata nu se baga, e pasiv, nu`l prea intereseaza nimic in casa asta. Nu stiu dar pe mine ma afecteaza toate astea enorm, mai ales ca toate pornesc de la bani, mai ales ca sunt studenta (din pacate la regim cu taxa) si sunt multi bani de dat si in ziua de azi nu prea te mai angajezi pe domeniul care ai terminat facultatea) si am impresia ca e din vina mea, ca banii sunt aruncati pe fereastra, ca ai mei se chinuie pt mine, ca sunt de vina eu…nu stiu, mi`e greu sa trec peste toate lucrurile din casa. in restul zilelor cand prietenul meu e in cluj, sunt doar cu el, acasa sunt atata timp cat dorm noaptea si atat.
nu stiu sincer ce as putea face? cu ai mei n`o pot rezolva, dar as putea sa fac sa nu ma mai afecteze chiar atat de rau toate astea?

]]> By: MARA http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-26844 MARA Fri, 04 Mar 2011 09:33:49 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-26844 Doamnei din 6 ian 2011, as vrea sa-i las niste sfaturi. Nu te cunosc, eu-s din jud CS. Incearca, cu orice mijloace care-ti stau in putere, sa-ti refaci relatia cu sotul! Incearca sa privesti lucrurile mai detasat si, chiar cu compromisuri, salveaza-ti casnicia, nu renunta! Vremurile-s foarte grele, e drept si cel mai important lucru e sa fim uniti! Iti doresc succes si...DOAMNE-AJUTA! Te rog, daca mai vii pe-aici, lasa un raspuns pt mine, asa, sa vad daca viata ta e mai buna sau mai rea. Eu te-am inteles si m-am simtit aproape de suferinta ta. Bine? Doamnei din 6 ian 2011, as vrea sa-i las niste sfaturi. Nu te cunosc, eu-s din jud CS. Incearca, cu orice mijloace care-ti stau in putere, sa-ti refaci relatia cu sotul! Incearca sa privesti lucrurile mai detasat si, chiar cu compromisuri, salveaza-ti casnicia, nu renunta! Vremurile-s foarte grele, e drept si cel mai important lucru e sa fim uniti! Iti doresc succes si…DOAMNE-AJUTA! Te rog, daca mai vii pe-aici, lasa un raspuns pt mine, asa, sa vad daca viata ta e mai buna sau mai rea. Eu te-am inteles si m-am simtit aproape de suferinta ta. Bine?

]]> By: MARA http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-26843 MARA Fri, 04 Mar 2011 09:02:46 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-26843 Am deschis aici din curiozitate, vazind ca blogul e tocmai din 2006. Ma mir ca-i vizitat si sint mesaje, chiar si in 2011! Ce-i drept, mai rare, pt.ca depresivii s-au mutat si -n alte locuri... Bine, macar, ca exista locuri de intilnire ca acesta, pt.ca aici oamenii se pot exprima liber, fara teama de a fi condamnati de ceilalti asa zisi oameni normali. Daca ne gindim care-i limita intre normal si anormal, cine poate da un raspuns?... E dureros si revoltator, ca o persoana cu o afectine psihica e, oarecum desconsiderata, marginalizata... Noi sintm fiinte mai sensibile, care traim totul mai intens si de aceea ajungem, la un moment dat, sa ne simtim cazind in a nu mai face fata!... Am vrea sa facem o pauza, sa ne refacem, mai ales sufleteste. Pt ca, depresia e o boala a sufletului. Eu, de cind ma stiu, am fost mai sensibila, atit fizic, cit si sufleteste. M-au atins mereu, chir si suferintele celor din jur, de parca le-am trait pe pielea mea. M-am consumat pt ceilalti si cind a fost si rindul meu la suferinte, pt ca viata nu ne scuteste pe nicicare, m-am simtit doborita. Dar, daca avem credinta in Dumnezeu, capatam putere sa trecem, mereu, peste orice obstacol ne-ar iesi in cale. Am deschis aici din curiozitate, vazind ca blogul e tocmai din 2006. Ma mir ca-i vizitat si sint mesaje, chiar si in 2011! Ce-i drept, mai rare, pt.ca depresivii s-au mutat si -n alte locuri… Bine, macar, ca exista locuri de intilnire ca acesta, pt.ca aici oamenii se pot exprima liber, fara teama de a fi condamnati de ceilalti asa zisi oameni normali. Daca ne gindim care-i limita intre normal si anormal, cine poate da un raspuns?… E dureros si revoltator, ca o persoana cu o afectine psihica e, oarecum desconsiderata, marginalizata… Noi sintm fiinte mai sensibile, care traim totul mai intens si de aceea ajungem, la un moment dat, sa ne simtim cazind in a nu mai face fata!… Am vrea sa facem o pauza, sa ne refacem, mai ales sufleteste. Pt ca, depresia e o boala a sufletului. Eu, de cind ma stiu, am fost mai sensibila, atit fizic, cit si sufleteste. M-au atins mereu, chir si suferintele celor din jur, de parca le-am trait pe pielea mea. M-am consumat pt ceilalti si cind a fost si rindul meu la suferinte, pt ca viata nu ne scuteste pe nicicare, m-am simtit doborita. Dar, daca avem credinta in Dumnezeu, capatam putere sa trecem, mereu, peste orice obstacol ne-ar iesi in cale.

]]> By: may http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-26631 may Thu, 06 Jan 2011 13:30:43 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-26631 am tot citit ce s-a scris pe aici ..... iau 3 extraverale pe zi cand starile depresive devin foarte intense si incep sa se manifeste chiar organic (tremurat, puseuri de tensiune, frisoane) am refuzat sa merg la medic caci cunosc destule persoane care din aceleasi motive au devenit legume dependente de medicamente de ani buni.... iar in jurul meu toti sunt prinsi cu propiile probleme. sunt casatorita de 3 ani, am o fetita superba de 2 ani si 3 luni si cu o personalitate mai mare decat ii incape in piele. la mine tot sistemul s-a dereglat dupa nastere.... pentru copil am parasit bucurestiul sa ne facem casa in provincie, am facut credit, am ridicat casa dar nu e inca terminata si stam in chirie.... in cei 2 ani de concediu cu cresterea copilului am lucrat insa de acasa lasand cateva ore pe saptamna copilul cu cate o ruda sa pot ajunge la birou sa scot la imprimanta dosarele electronice lucrate acasa, sa le pun in ordine, cu telefoanele sunand continuu, cu multiple greseli si refaceri de dosare si mai nou si cu clienti nemultumiti de calitatea serviciilor prestate( era de asteptat, chiar eu sunt constienta ca nu mai am calitatea si randamentul ce il aveam la lucru)... cu urletele si insultele sotului acompaniindu-ma la orice pas ( ca nu-s in stare sa fac nimic,nici macar sa cresc copilul, ca eu am vrut casa si credit sa ne umplem de datorii si tot asa).... copilul e foarte bonlavicios si am avut cateva internari cu ea in spital, marea problema fiind ca nu mananca si face crize de isterie destul de usor....cred ca si starile ei sunt o mima destul de buna la ceea ce vede si aude in casa. de doua luni am reusit sa il conving pe sotul meu si rudele sa o ducem la cresa (cu riscurile de rigoare - raceli, tratamente in fiecare luna - 2 zile la cresa 3 acasa, dar e un progres in comportamentul ei acolo, intrand in contact cu copii a devenit mai comunicativa, acolo mananca si respecta un program strict care ii pune o oarecare ordine in zi)...intre timp eu am incercat sa imi reiau serviciul la modul oficial, cu carte de munca si surpriza a fost ca se impun restructurari si uite asa am ajuns somera..... m-am dus la interviuri (ba-s prea calificata, ba cer prea mult, ba chiar nu aveau nevoie de un om cu experienta mea...)fara succes. Intre timp sotul meu, care lucra la aceeasi firmala care lucrasem eu si-a gasit de lucru in alta parte si e plecat la bucuresti 2-3 zile pe saptamana, face naveta, pleaca pana ne trezim noi, vine seara tarziu..... efectiv totul s-a destramat in jurul meu ( lui nu pare sa-i mai pese decat sa treaca zilele sa ne platim datoriile ) nu mai are sens nici sa ma plang cuiva .... cum se zice pe la noi "fiecare cu a masii".... e ca un divort fara acte, o singuratate in doi si intre noi la propiu si la figurat sta copilul ( doarme si in pat cu noi) cu serviciul ce sa spun....sunt somera oficial dar bani avem pe caduri, insa nu vreau sa ma folosesc de ei pentru mine caci nu i-am obtinut eu prin munca mea ci el si chiar m-am saturat sa aud cum stau degeaba si sunt o povara..... ma rog sa se termine cat mai repede..... ce? viata presupun ..... casnicia s-a terminat .. serviciul s-a terminat, auzul pe ureche dreapta l-am pierdut (otoscreloza bilaterala evolutiva operata de 2 ori, cu evolutie rapida in sarcina)- ma asteptam sa se agaveze boala cu sarcina, e unul din riscurile asumate de cand am decis sa avem copilul, cu prietenii am rupt legatura ( ne mai sunam de sarbatori pentru clasicele urari de mai bine)cu parintii ne-am certat si ne-am impacat deja de cateva ori caci am stat la ai mei pana nu s-a mai putut si am plecat cu chirie, nu mai am cu cine sa vorbesc caci ai mei nu au decato replica - ti-am spus ca o sa ai de tras cu casa si cu copilul si cu servicul singura..... Fetita abia acum incepe sa vorbeasca....in rest cate un fost client care isi mai aduce aminte de cate ceva si ma suna sa le mai clarific cate un document, dar nu le mai raspund..... e a dracului de sufocanta tacerea din jurul meu cand eu in mine urlu continuu.... cum zice si el - grasa ( am luat 9 luni de sarcina centrum si multivitamine plus gama de vitamina b completa cu fosfobion inainte si dupa fiecare dintre cele 2 operatii de otoscreloza), surda, incompetenta, fara servici- un monstru ... ce pretentii sa mai am de la viata?... Pentru ce sa vreau sa ma mai agat de viata.....pentru aparente? pentru copil? Aiurea..... chiar nu ma mai am de ce sa ma agat, doar zac poate, copilul creste si cu si fara neputinta mea de a mai fi om, ba chiar e posibil sa ii provoc mai mult rau cu starile mele ... caci la mine nici plansul si zacutul nu sunt asa simplu de facut ( am o stare de agitatie foarte mare daca incerc sa ma intind putin sa ma linistesc)... ma mai linistesc doar cu dusuri fierbinti si extraveral si imi zic in gand ca pana la urma trebuie sa se opreasca si asta ca si cea de ieri si tot asa..... aveti metode mai eficiente de calmare? afara sa ma plimb nu pot sa ies ca am copilul cu mine si vremea asta o da peste cap cu virozele.. si sincer chiar n-am chef sa ies... ma uit in oglinda, la 30 de ani arat ca la 50 si tot ce-mi pot pune e ca inca nu se vede la exterior ce e inauntru....si chiar nu are sens sa incerc sa-mi mai pun vreo masca, (fie ea si din fond de ten, ruj si farduri) devin ceea ce simt ca sunt si chiar nu pare sa deranjeze pe nimeni.... nu e ironic... toti vor sa fie acceptati si toti incearca fel de fel de trucuri si "abilitati sociale" ca sa obtina efemera recunostere a celor din jur.. iar eu, am reusit (ce-i drept printr-o depresie cronica ce evolueaza incet si sigur de 3 ani de zile) sa devin acceptata cu toata hidosenia mea de cei din jur ( care au mai rezistat in jurul meu desigur )fara sa fiu compatimita ci dimpotriva buna de tinut in preajma ca la o adica daca are vreunul nevoie de un tap ispasitor pentru tot ce nu e in regula in viata lor, sa nu fie nevoie sa caute prea departe.... DA in "socializarea " asta fortata am progresat foarte mult - sunt ACCEPTATA asa cum sunt......., am fost UTILA si foarte BUNA PROFESIONISTA atat timp cat mi-am facut munca fara sa comentez ca din munca mea puteau plati salarii la inca 3 angajati (care acum si ei au ajuns intr-un final sa isi caute alt loc de munca)si clientii beneficiau de proiecte de sute de mii-milioane de euro prin consultanta manageriala ce le-am acordat-o, O FIICA BUNA atat timp cat nu le duc pe cap si problemele mele si nu am pretentii la sacrificii suplimentare din partea lor ( bona la copil nu au vrut sa duc in casa caci stateam in casa lor si ii deranja, rudele nu le acceptau oricand in casa chiar daca aveam nevoie sa las copilul cu cate o matusa sa-mi pot face treaba, sa iasa mama la pensie sa ma ajute cu copilul nu putea caci i s-ar fi taiat din pensie datorita pensionarii anticipate, iar copilul meu creste si isi vede de viata lui in timp ce ea ramne sa se descurce cu pensia ei) SOTIE BUNA am fost pana cand am amestecat familia mea in casa parintilor mei ... ( e totusi o diferenta mare intre a fi SOTIA unui barbat si a fi IUBITA unui barbat si am ajuns la concluzia ca cele 2 ipostaze ale unei femei nu pot exista in acelasi timp in viata aceluiasi barbat - IUBITA i-am fost pana la casatorie, SOTIE ii sunt de atunci) MAMA sunt neconditionat, indiferent de starea in care ma aflu.....cata consolare!!!! Si totul a inceput de la ideea mea tampita de a avea un camin in care sa ne crestem copilul, sa nu-l zapacim mutandu-ne dintr-un loc in altul toata viata cu chirie, sa avem o casa a noastra cu o curte mare cu pomi si verdeata ( altceva decat ciment si 2 ore in trafic zilnic la si dinspre servici) sa merg prin iarba verde vara spre un foisor din curte unde el sa stea sa-si citeasca cartile si eu sa pictez in timp ce copilul alerga cu un catel prin curte si alerga si se tavaleste unde si cand vrea...... ei bine in 3 ani am schimbat 4 apartamente ( chirii) cu copilul dupa noi, slava domnului - fara catel - iar ea, DA SE TAVALESTE UNDE SI CAND VREAin timp ce cartile lui au ramas impachetate si zac intr-un cot al unei case veche de a bunicilor mei impreuna cu tablourile spoite de mine de cand eram insarcinata... intre timp el le-a uitat pe toate sau pur si simplu e mai usor s pretinda ca le-a uitat - in timp ce eu vreau sa le uit caci doare prea tare fiecare respiratie cand ma gandesc ce vis am avut si ce cosmar traiesc!!!! APROPO!!! O CHESTIE BUNA PE ZIUA DE AZI! IN LOC DE EXTRAVERAL - BLOGUL asta are un mic efect terapeutic - multumesc ca am putut abuza de el am tot citit ce s-a scris pe aici ….. iau 3 extraverale pe zi cand starile depresive devin foarte intense si incep sa se manifeste chiar organic (tremurat, puseuri de tensiune, frisoane) am refuzat sa merg la medic caci cunosc destule persoane care din aceleasi motive au devenit legume dependente de medicamente de ani buni…. iar in jurul meu toti sunt prinsi cu propiile probleme. sunt casatorita de 3 ani, am o fetita superba de 2 ani si 3 luni si cu o personalitate mai mare decat ii incape in piele.

la mine tot sistemul s-a dereglat dupa nastere…. pentru copil am parasit bucurestiul sa ne facem casa in provincie, am facut credit, am ridicat casa dar nu e inca terminata si stam in chirie…. in cei 2 ani de concediu cu cresterea copilului am lucrat insa de acasa lasand cateva ore pe saptamna copilul cu cate o ruda sa pot ajunge la birou sa scot la imprimanta dosarele electronice lucrate acasa, sa le pun in ordine, cu telefoanele sunand continuu, cu multiple greseli si refaceri de dosare si mai nou si cu clienti nemultumiti de calitatea serviciilor prestate( era de asteptat, chiar eu sunt constienta ca nu mai am calitatea si randamentul ce il aveam la lucru)… cu urletele si insultele sotului acompaniindu-ma la orice pas ( ca nu-s in stare sa fac nimic,nici macar sa cresc copilul, ca eu am vrut casa si credit sa ne umplem de datorii si tot asa)…. copilul e foarte bonlavicios si am avut cateva internari cu ea in spital, marea problema fiind ca nu mananca si face crize de isterie destul de usor….cred ca si starile ei sunt o mima destul de buna la ceea ce vede si aude in casa. de doua luni am reusit sa il conving pe sotul meu si rudele sa o ducem la cresa (cu riscurile de rigoare – raceli, tratamente in fiecare luna – 2 zile la cresa 3 acasa, dar e un progres in comportamentul ei acolo, intrand in contact cu copii a devenit mai comunicativa, acolo mananca si respecta un program strict care ii pune o oarecare ordine in zi)…intre timp eu am incercat sa imi reiau serviciul la modul oficial, cu carte de munca si surpriza a fost ca se impun restructurari si uite asa am ajuns somera….. m-am dus la interviuri (ba-s prea calificata, ba cer prea mult, ba chiar nu aveau nevoie de un om cu experienta mea…)fara succes. Intre timp sotul meu, care lucra la aceeasi firmala care lucrasem eu si-a gasit de lucru in alta parte si e plecat la bucuresti 2-3 zile pe saptamana, face naveta, pleaca pana ne trezim noi, vine seara tarziu….. efectiv totul s-a destramat in jurul meu ( lui nu pare sa-i mai pese decat sa treaca zilele sa ne platim datoriile ) nu mai are sens nici sa ma plang cuiva …. cum se zice pe la noi “fiecare cu a masii”…. e ca un divort fara acte, o singuratate in doi si intre noi la propiu si la figurat sta copilul ( doarme si in pat cu noi)

cu serviciul ce sa spun….sunt somera oficial dar bani avem pe caduri, insa nu vreau sa ma folosesc de ei pentru mine caci nu i-am obtinut eu prin munca mea ci el si chiar m-am saturat sa aud cum stau degeaba si sunt o povara….. ma rog sa se termine cat mai repede….. ce? viata presupun ….. casnicia s-a terminat .. serviciul s-a terminat, auzul pe ureche dreapta l-am pierdut (otoscreloza bilaterala evolutiva operata de 2 ori, cu evolutie rapida in sarcina)- ma asteptam sa se agaveze boala cu sarcina, e unul din riscurile asumate de cand am decis sa avem copilul, cu prietenii am rupt legatura ( ne mai sunam de sarbatori pentru clasicele urari de mai bine)cu parintii ne-am certat si ne-am impacat deja de cateva ori caci am stat la ai mei pana nu s-a mai putut si am plecat cu chirie, nu mai am cu cine sa vorbesc caci ai mei nu au decato replica – ti-am spus ca o sa ai de tras cu casa si cu copilul si cu servicul singura…..

Fetita abia acum incepe sa vorbeasca….in rest cate un fost client care isi mai aduce aminte de cate ceva si ma suna sa le mai clarific cate un document, dar nu le mai raspund….. e a dracului de sufocanta tacerea din jurul meu cand eu in mine urlu continuu…. cum zice si el – grasa ( am luat 9 luni de sarcina centrum si multivitamine plus gama de vitamina b completa cu fosfobion inainte si dupa fiecare dintre cele 2 operatii de otoscreloza), surda, incompetenta, fara servici- un monstru … ce pretentii sa mai am de la viata?…

Pentru ce sa vreau sa ma mai agat de viata…..pentru aparente? pentru copil? Aiurea….. chiar nu ma mai am de ce sa ma agat, doar zac poate, copilul creste si cu si fara neputinta mea de a mai fi om, ba chiar e posibil sa ii provoc mai mult rau cu starile mele … caci la mine nici plansul si zacutul nu sunt asa simplu de facut ( am o stare de agitatie foarte mare daca incerc sa ma intind putin sa ma linistesc)… ma mai linistesc doar cu dusuri fierbinti si extraveral si imi zic in gand ca pana la urma trebuie sa se opreasca si asta ca si cea de ieri si tot asa…..

aveti metode mai eficiente de calmare? afara sa ma plimb nu pot sa ies ca am copilul cu mine si vremea asta o da peste cap cu virozele.. si sincer chiar n-am chef sa ies… ma uit in oglinda, la 30 de ani arat ca la 50 si tot ce-mi pot pune e ca inca nu se vede la exterior ce e inauntru….si chiar nu are sens sa incerc sa-mi mai pun vreo masca, (fie ea si din fond de ten, ruj si farduri) devin ceea ce simt ca sunt si chiar nu pare sa deranjeze pe nimeni….

nu e ironic… toti vor sa fie acceptati si toti incearca fel de fel de trucuri si “abilitati sociale” ca sa obtina efemera recunostere a celor din jur.. iar eu, am reusit (ce-i drept printr-o depresie cronica ce evolueaza incet si sigur de 3 ani de zile) sa devin acceptata cu toata hidosenia mea de cei din jur ( care au mai rezistat in jurul meu desigur )fara sa fiu compatimita ci dimpotriva buna de tinut in preajma ca la o adica daca are vreunul nevoie de un tap ispasitor pentru tot ce nu e in regula in viata lor, sa nu fie nevoie sa caute prea departe….

DA in “socializarea ” asta fortata am progresat foarte mult – sunt ACCEPTATA asa cum sunt……., am fost UTILA si foarte BUNA PROFESIONISTA atat timp cat mi-am facut munca fara sa comentez ca din munca mea puteau plati salarii la inca 3 angajati (care acum si ei au ajuns intr-un final sa isi caute alt loc de munca)si clientii beneficiau de proiecte de sute de mii-milioane de euro prin consultanta manageriala ce le-am acordat-o, O FIICA BUNA atat timp cat nu le duc pe cap si problemele mele si nu am pretentii la sacrificii suplimentare din partea lor ( bona la copil nu au vrut sa duc in casa caci stateam in casa lor si ii deranja, rudele nu le acceptau oricand in casa chiar daca aveam nevoie sa las copilul cu cate o matusa sa-mi pot face treaba, sa iasa mama la pensie sa ma ajute cu copilul nu putea caci i s-ar fi taiat din pensie datorita pensionarii anticipate, iar copilul meu creste si isi vede de viata lui in timp ce ea ramne sa se descurce cu pensia ei) SOTIE BUNA am fost pana cand am amestecat familia mea in casa parintilor mei … ( e totusi o diferenta mare intre a fi SOTIA unui barbat si a fi IUBITA unui barbat si am ajuns la concluzia ca cele 2 ipostaze ale unei femei nu pot exista in acelasi timp in viata aceluiasi barbat – IUBITA i-am fost pana la casatorie, SOTIE ii sunt de atunci) MAMA sunt neconditionat, indiferent de starea in care ma aflu…..cata consolare!!!!

Si totul a inceput de la ideea mea tampita de a avea un camin in care sa ne crestem copilul, sa nu-l zapacim mutandu-ne dintr-un loc in altul toata viata cu chirie, sa avem o casa a noastra cu o curte mare cu pomi si verdeata ( altceva decat ciment si 2 ore in trafic zilnic la si dinspre servici) sa merg prin iarba verde vara spre un foisor din curte unde el sa stea sa-si citeasca cartile si eu sa pictez in timp ce copilul alerga cu un catel prin curte si alerga si se tavaleste unde si cand vrea…… ei bine in 3 ani am schimbat 4 apartamente ( chirii) cu copilul dupa noi, slava domnului – fara catel – iar ea, DA SE TAVALESTE UNDE SI CAND VREAin timp ce cartile lui au ramas impachetate si zac intr-un cot al unei case veche de a bunicilor mei impreuna cu tablourile spoite de mine de cand eram insarcinata… intre timp el le-a uitat pe toate sau pur si simplu e mai usor s pretinda ca le-a uitat – in timp ce eu vreau sa le uit caci doare prea tare fiecare respiratie cand ma gandesc ce vis am avut si ce cosmar traiesc!!!!

APROPO!!! O CHESTIE BUNA PE ZIUA DE AZI! IN LOC DE EXTRAVERAL – BLOGUL asta are un mic efect terapeutic – multumesc ca am putut abuza de el

]]> By: georgeana http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-26619 georgeana Fri, 24 Dec 2010 19:26:53 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-26619 tristete........................,uneori cu motive,alteori fara motive.......................NU STIU CE SE IMTAMPLA CU MINE,DE CE MA SIMT ASA.MA CERT CU PRIETENUL MEU,SI ASTEPT CA INTRUN FINAL SA SPUNA CEVA CARE SA MA MULTUMEASCA,DAR...............,DEGEABA.Dar.....,la fel ca mai sus,mi se intampla mai mereu,si simt ca nu am chef de nimic,as vrea ca toata ziua sa stau in pat,sa nu vad pe nimeni in fata mea,sa nu ma bata la cap vreo cineva sa mananc.Aceste sentimente le am de ceva timp..............,cam de un an.am fost si in spital.am avut tratament,dar degeabva.Oare o sa mai pot redeveni persoana de dinaintea depresiei in care ma aflu?Cum sa scap,cum?simt ca usor usor o sa pierd totul,o sa ajung la capatul puterilor,simt ca nu o sa mai pot duce lupta asta cu mine insumi tristete……………………,uneori cu motive,alteori fara motive…………………..NU STIU CE SE IMTAMPLA CU MINE,DE CE MA SIMT ASA.MA CERT CU PRIETENUL MEU,SI ASTEPT CA INTRUN FINAL SA SPUNA CEVA CARE SA MA MULTUMEASCA,DAR……………,DEGEABA.Dar…..,la fel ca mai sus,mi se intampla mai mereu,si simt ca nu am chef de nimic,as vrea ca toata ziua sa stau in pat,sa nu vad pe nimeni in fata mea,sa nu ma bata la cap vreo cineva sa mananc.Aceste sentimente le am de ceva timp…………..,cam de un an.am fost si in spital.am avut tratament,dar degeabva.Oare o sa mai pot redeveni persoana de dinaintea depresiei in care ma aflu?Cum sa scap,cum?simt ca usor usor o sa pierd totul,o sa ajung la capatul puterilor,simt ca nu o sa mai pot duce lupta asta cu mine insumi

]]> By: un nimeni http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-26065 un nimeni Sun, 15 Aug 2010 19:18:30 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-26065 cristina ..te apreciez.....dar totusiii viata e un joc si nu tree sa stai deoparte. cristina ..te apreciez…..dar totusiii viata e un joc si nu tree sa stai deoparte.

]]> By: Ana http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-25471 Ana Sun, 13 Dec 2009 20:49:36 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-25471 Am sa scriu si eu cate ceva din nevoia de a vorbi si a ma descarca.Am avut si eu stari de genul, mai ales pt ca sunt tot timpul stresata, o fire mai singuratica si tacuta...Aveam perioade in care nu puteam manca de fapt cred ca nici nu vroiam sau imi era lene...citeam forte mult si imi placeau diferite articole ce imi aprofundau starea de tristete.Cel mai probabil am ajuns in aceasta stare din cauza parintilor care abia imi vorbesc si, cred, pt ca ies foarte rar din casa.Dorm tot timpul as sta in pat o zi intreaga fara sa fac nimic, nu pot invata, in plus ca orice om prietenii care doar par a fi prieteni au ei ale lor si nu sunt dispusi sa imi asculte mie problemele ceea ce e si mai trist.E rau ca... poate unii nu au suficient timp sa se gandeasca la cei din jur dar macar sa se gandeasca la ei insisi..e foarte important tineretul de acum a luat-o razna si sunt copii care de la 16-17 ani se descurca singuri pentru ca nu au un sprijin de nicaieri.E trist, daca am momente placute si ies din starea de zi cu zi parca ceva se schimba parca nu-s eu. Am sa scriu si eu cate ceva din nevoia de a vorbi si a ma descarca.Am avut si eu stari de genul, mai ales pt ca sunt tot timpul stresata, o fire mai singuratica si tacuta…Aveam perioade in care nu puteam manca de fapt cred ca nici nu vroiam sau imi era lene…citeam forte mult si imi placeau diferite articole ce imi aprofundau starea de tristete.Cel mai probabil am ajuns in aceasta stare din cauza parintilor care abia imi vorbesc si, cred, pt ca ies foarte rar din casa.Dorm tot timpul as sta in pat o zi intreaga fara sa fac nimic, nu pot invata, in plus ca orice om prietenii care doar par a fi prieteni au ei ale lor si nu sunt dispusi sa imi asculte mie problemele ceea ce e si mai trist.E rau ca… poate unii nu au suficient timp sa se gandeasca la cei din jur dar macar sa se gandeasca la ei insisi..e foarte important tineretul de acum a luat-o razna si sunt copii care de la 16-17 ani se descurca singuri pentru ca nu au un sprijin de nicaieri.E trist, daca am momente placute si ies din starea de zi cu zi parca ceva se schimba parca nu-s eu.

]]> By: gaby http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-24654 gaby Mon, 12 Oct 2009 20:52:42 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-24654 buna sant gaby si acuma 2 ani am pierdut pe cineva drag la an ceput nu miam dat seam ce se an tampla cu mine nu mai aveam chef de nimica nu ma interesa ce se an tampla an jurumeu aveam o familie reusita doi copii frumosi acuma iam pierdut si pe ie numai am nimica sincer nustiu pentru ce mai traiesc stau de multe ori sa ami iau zilele ca doar nu mai am nimica buna sant gaby si acuma 2 ani am pierdut pe cineva drag la an ceput nu miam dat seam ce se an tampla cu mine nu mai aveam chef de nimica nu ma interesa ce se an tampla an jurumeu aveam o familie reusita doi copii frumosi acuma iam pierdut si pe ie numai am nimica sincer nustiu pentru ce mai traiesc stau de multe ori sa ami iau zilele ca doar nu mai am nimica

]]> By: vlad http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html/comment-page-2#comment-24061 vlad Thu, 09 Jul 2009 11:32:20 +0000 http://www.andressa.ro/2006/12/depresii.html#comment-24061 E bine ca uni dintr-e voi aveti cu cine vorbi. Eu sunt singur, eu nu am nici macar un prieten s-au o prietena cu care sa pot vorbi. De o saptamana de zile, nu cred ca am dormit 10h adunate si nu mai mananc aproape numic. simt ca o iau razna. Nu suport sa ma deranjeze cineva. Eu stau la casa si am la 500-700m distanta, padurea. Este un loc perfect de a incerca sa ma relaxez dar nu reusesc niciodata. M-am apucat sa scriu ce simt si sa incerc sa ma descarc, crezand ca voi reusi sa ma calmez, fara nici un rezultat. Simt ca o iau razna. E bine ca uni dintr-e voi aveti cu cine vorbi. Eu sunt singur, eu nu am nici macar un prieten s-au o prietena cu care sa pot vorbi. De o saptamana de zile, nu cred ca am dormit 10h adunate si nu mai mananc aproape numic. simt ca o iau razna. Nu suport sa ma deranjeze cineva.
Eu stau la casa si am la 500-700m distanta, padurea. Este un loc perfect de a incerca sa ma relaxez dar nu reusesc niciodata. M-am apucat sa scriu ce simt si sa incerc sa ma descarc, crezand ca voi reusi sa ma calmez, fara nici un rezultat. Simt ca o iau razna.

]]>