Ipohondrie
Am citit un post al Lulutzei despre sindromul Asperger. Nemaipomenit. Citindu-l mi-am adus aminte ca in timpul unui interviu, o studenta la medicina mi-a spus ca ea si colegii ei au senzatia ca au toate bolile despre care invata, ca citind despre tot felul de simptome au senzatia ca le traiesc. Dureri de cap, ameteli, oboseala, tendinta de a uita, alergii de tot felul – parca toate se potrivesc!
Macar o data pe luna se simt suspecti de cancer sau altceva despre care citesc.
Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de o discutie despre ADD in urma careia eram convinsa ca am trait 22 de ani fara sa stiu ca am pitici pe creier. Alta data am vazut un documentar despre cancerul la colon si o saptamana m-a tinut impresia ca ma doare totul, ca mananc nesanatos, ca am migrene, ca o sa moooor!
Citind despre Asperger, despre simptome:
…pot dezvolta un atasament exagerat pentru un obiect (un copil cu autism care venise in consultatie intr-o zi de stagiu nu se putea desparti de un capat de ata; daca il pierdea zbiera ore in sir si gemea pana cand ii era adus).
mi-am amintit cum in copilarie aveam o carpa pe care o tineam tot timpul, dar tot timpul, cu mine. Nu suportam sa imi fie luata o zi pentru a fi spalata, iar mama a numit-o “pute”. 
Mirosea a mancare, a tot ce vrei (eram mica, daaaa?). “Unde ti-e putele?”, ma intreba mama ironic vazand ca nu ma dezlipesc de carpa aia urata. Eu incantata i-o aratam: “Aici!” Daca incercai sa mi-o iei pentru cateva minute deveneam isterica, plangeam, ceream sa imi fie adusa inapoi, iar simpla ei atingere ma calma instantaneu.
Intr-o noapte mama a fost “barbata” si mi-a luat putele cand dormeam. Mi l-a luat din brate adica, doarece il tineam strans la piept cand dormeam. L-a luat si l-a aruncat. Cand m-am trezit si am vazut ca Putele disparuse am inceput sa plang. Tragedia a durat cateva zile, timp in care mama a incercat sa ma consoleze cu un substitut de Pute, o carpa noua si curata. Nici nu am vrut sa aud! Apoi am uitat de el. Ca si cum nici nu ar fi fost.
Amintirea despre Pute m-a facut sa ma gandesc ca poate sufar si eu de o afectiune foarte rara, un fel de sindrom Asperger in forma usoara, varianta feminina. Sau poate ca pur si simplu sunt putin ipohondra, atat cat ii sta bine unei fete care se respecta.
16 comments
16 Comments so far
E un capitol super haios despre ipohondrie in ’3 men in a boat’ a lui Jerome k. Jerome… http://www.forgottenfutures.com/game/boat/boat.htm#chap1 daca ai timp.
fiecare copil se ataseaza de ceva
eu cand erammic aveam un maimutoi toto 
.
Haha, da ipohondria ne mananca pe toti astia din domeniu. Acum am o perioada in care ma suspectez serios de limfom Hodgkin (am in programa de rezidentiat boala asta si acum am ajuns la ea). Ultima data cand “am avut” limfom H mi-am facut la analize pana aratam ca o drogata. Apoi doctorita mea de familie a refuzat sa imi mai ia analizele si m-a trimis la alt…specialist
.
cat de mica erai?
sindromul “Blankie/Paturica”…ehehehe
si io care credeam ca numa’ americanii se comporta asa (deh am citit prea mult chuck palahniuk-sufocare)
ce povestesti tu acolo imi aminteste de complexul oedip!
se pare ca intalnirea cu rezidentii inca e vie in mintea ta andreea.pariez ca ai si visat ceva in legatura cu ei!
[lulu cum drak sa te duci la medicul de familie si sa nu rada de tine!]
Hei, aveam motive serioase (?) sa cred ca sunt bolnava, da?
Eu sunt obsesiv compulsiv. Am cateva ritualuri de care imi e greu sa scap. Foarte aiurea.
io am ADD
Eu nu cred ca exista ADD/ADHD. E doar o inventie. Vorba aia: daca doctorul da un nume bolii tale asta nu inseamna ca stie ce ai.
ok, rectific – am toate simptomele (şi cele bune şi cele rele) ale ADD-ului
)))))))))))
[pentru nenorocitu]cel mai simplu exemplu de comportament compulsiv e religia…da’ sa nu mai spui la nimeni!
[...] post. In el scrie la un moment dat ca am 22 de ani. Clar imi pierd mintile! Batranetea asta… RSS [...]