Andressa

Epoca asta glaciara m-a facut sa aman toate lucrurile pe care le asteptam cu placere. Sa ma vad cu diversi prieteni, sa merg la Campina pentru un gratar si pentru a da un fel de interviu canonic (long story), sa ma intalnesc cu un fotograf, sa imi cumpar blugi de-aia skinny pentru ca nu mai sunt atat de nesigura pe mine incat sa evit sa port ceva mulat, sa merg la mama, sa merg la un hypermarket pentru ca am de luat o gramada de chestii, sa merg sa cumpar niste cadouri…

Pe langa vreme, s-a adaugat si faptul ca din cauza unor probleme personale am avut un pic de recuperat la serviciu si am lucrat si seara si in weekenduri si deci toata viata mea personala a fost amanata pentru ca nu am mai avut timp de nimic. Si toate amanarile astea ma fac sa simt ca astept ceva si deja nu mai suport suspansul. Parca viata mea toata e pe hold si ascult o melodie din-aia enervanta ca la taxi leone (mama leone…) sau la call center (apelul dvs. va fi preluat imediat…).

Am senzatia ca trebuie sa evadez si de multe ori cand simt asta ajung sa dau iama intr-un fast-food si apoi regret pentru ca nu numai ca n-am evadat, dar am si o senzatie de greata care nu trece decat dupa 2 zile. Anyway, nu am cedat tentatiei de a manca prostii, dar nici mult nu mai rezista in starea asta. As vrea sa trec din nou pe “play”.

Daca va injur zilele astea, nu o luati personal.

Share

update: cine vrea invitatii pentru un cont la Zonga? E inca in varianta beta si numai cativa norocosi se pot bucura de serviciu deocamdata. Lasati-mi comentarii si va voi trimite pe email una din cele trei invitatii pe care le am. 

Am fost aseara in La Scena la invitatia lui Victor Kapra. Dupa cum bine stiti daca aveti cont pe Twitter (probabil ca v-au capiat oamenii cu hashtag-ul #ziuaz), 5 bloggeri au invitat cate 30 de bloggeri la o petrecere si uite asa ne-am strans mai mult de 150 de oameni si ne-am incalzit dansand intr-una din cele mai geroase zile din an.

Fiecare blogger care lansa invitatii trebuia sa isi anunte oamenii sa se imbrace dupa echipa din care facea parte: hippie, rock, hard rock si anii ’20 (cred). Dupa cum ghiciti vazand poza, eu am fost in echipa Hard Rock.

Poze de la eveniment mai gasiti la :

Criserb

Piticu

Sorin.Rusi.ro

Zonga Facebook

Sutu… cred ca va pune in curand, eu sunt gata sa pun link =))) Probabil ca doar in pozele lui apar si eu, in rest nu m-am vazut pe nicaieri. Dar jur ca am fost acolo!!!

Mai pun linkuri pe masura ce le gasesc si va povestesc despre petrecere mai tarziu, cand imi fac putin timp.

UPDATE: dovada ca am fost acolo vine de la Sutu. Iata cateva poze.

Share

Acum simt ca prietenii sunt ca rudele: fie buni, fie rai, cu ei trebuie sa defilez. Ma enerveaza uneori, ne mai si certam, uneori nu-i inteleg deloc, dar ii iubesc, sunt ai mei si orice ar face ma simt legata pe viata de ei. Nu am gandit intotdeauna asa insa.

In adolescenta, am rupt complet legatura cu unii oameni, desi ne stiam de ani buni, trecusem prin multe si ne legau mult mai multe lucruri decat ne desparteau. Dar am considerat ca anumite lucruri nu pot fi trecute cu vederea. “Bai, cine spune asa ceva, nu poate fi prietenul meu.” Sau… “Daca nu ma ajuti cand am o problema, inseamna ca eu sunt fraiera ca te consider prieten.” Nu acceptam ca cineva sa ma dezamageasca. Si uite asa, am incetat sa ma vad si sa sun persoane care au incetat la randul lor sa ma caute. Imi pare sincer rau, mi-e dor de cei carora le-am spus demult “Nu vreau sa te mai vad niciodata” si m-am tinut de cuvant. Aveam pretentii prea mari de la ei. Si cred ca acea karma negativa ma va urmari mereu.

Nu stiu de ce, dar cu mintea de acum, accept dezamagirile ca pe ceva foarte firesc. Nu ma mai astept ma nimeni sa se ridice la nivelul dorintelor mele. Intr-un fel, cred ca asta e iubire. Sa-i accepti pe oameni asa cum sunt, iar majoritatea suntem si lasi, si enervanti, si foarte egoisti. M-as simti foarte singura daca as continua sa pedepsesc oamenii care imi intorc spatele  cand mi-e lumea mai draga. Prefer sa ma gandesc de cate ori m-au ajutat, decat sa pun pe hartie prostiile pe care le-au facut. Iert orice, desi stiu ca, la o adica, putini din cei pe care ii iert imi sunt prieteni pana la cer si inapoi. Adica nu stiu cati dintre ei imi permit si mie sa fiu altfel decat isi doresc ei sa fiu.

Exista o intreaga cultura creata in jurul conceptului de despartire de iubiti, dar nu vorbim deloc despre despartirile de prieteni. Totusi, exista relatii romantice care tin 3 luni sau 3 ani (si vorbim despre ele de 3 ori mai mult de atat) si prietenii care tin cat o viata de om. Cred ca ar trebui sa le pretuim mai mult si sa le dedicam mai mut timp in discutiile noastre.

Cred ca singurele persoane de la care imi permit sa mai am pretentii sunt in acest moment mama mea si Testosul meu. Mi-ar parea foarte rau ca nici ei sa nu fie asa cum imi doresc eu.

Share

Nu prea mai imi vine sa scriu despre nimic zilele astea. Nu vreau sa exagerez, nu vreau sa ajung patetica, dar chiar ma simt mai saraca fara mamaie. E o chestie extrem de egoista. Nu o vedeam atat de des pe cat ar fi trebuit in ultimii ani, dar faptul ca era acolo cineva cu care ma simteam atat de conectata era o un sentiment extrem de prezent. Imi dau seama in aceste momente ce singuri suntem pentru ca se imputineaza oamenii care ar face orice pentru noi.

Share

Dupa ce a crescut 2 copii, 3 nepoti si a ajutat cu cresterea unui stranepot, mamaia mea s-a dus si ne-a lasat foarte tristi. Zi de zi, de cand o stiu, ea a facut ceva: a muncit, ne-a facut mancare, curat, educatie, ne-a dus si adus de la scoala, ne-a vizitat, ne-a plimbat catelul, ne-a certat, ne-a platit facturi, ne-a rezolvat toate problemele, ba chiar a stat la coada ca sa prinda o anumita ora pentru o cununie civila a cuiva din familie. Si ne-a facut mereu cadouri. Chiar si acum, cand noi, nepotii ei, avem aproape 30 de ani, primeam de la ea ceva de Craciun sau in ziua de nastere.

Ea pana in ultima zi a spus ca omul trebuie sa faca ceva, nu sa stea pur si simplu, iar asta a tinut-o sanatoasa pana la aproape 83 de ani. Mamaie era foarte, foarte tare.

Mamaie facea parte dintr-o generatie de oameni foarte puternici, care au trecut si printr-un razboi si prin comunism si o saracie ingrozitoare. Nevoia a invatat-o ca orice se rezolva, ca trebuie sa nu te plangi si sa faci tot ce poti ca sa iti fie bine. Pe vremea cand nu se gasea nimic prin magazine, mamaie tot facea o mancare de te lingeai pe degete. Avea retete din Ardeal, de unde era ea, si facea din orice bucatica mica de carne o tocanita bestiala din care manca toata lumea cateva zile. Si mancarea mea preferata cand eram mica era “ceapalau”, o mancare de ceapa care era in primul rand ieftina, dar mie mi se parea cea mai dulce si cea mai buna mancare de pe pamant.

Mamaie stia sa faca sapun sau branza, desi stateam la bloc si toata lumea voia sa cumpere din magazin totul. Ea dramuia foarte inteligent totul si uite asa avea mereu pentru noi ceva, chiar si un dar generos de nunta (pe care eu din pacate nu l-am prins, dar ma voi gandi la mamaie tot restul vietii).

Mamaia mea a facut totul pentru nepotii ei. Era vaduva demult, eu nu l-am prins pe bunicul. Ea s-a mutat mai aproape de matusa ca sa ajunga la nepotica si apoi, pe rand, i-au intrat in grija si ceilalti nepoti si a devenit un fel de educatoare in gradinita familiei noastre. Dimineata, cand eram eu foarte mica, mama pleca la serviciu pe la 5:30-6 (ca sa ajunga in celalalt capat al orasului la ora 7) si eu o auzeam cand se pregatea sa plece si incepeam sa plang si mamei i se rupea sufletul si plangea si ea si imi spunea ca va veni repede inapoi si ca mamaie trebuie sa ajunga si sta ea cu mine. Nici nu mi se uscau bine lacrimile pe obraji ca mamaie descuia usa (se sincroniza cu mama perfect) si ma lua repede: hai sa ne imbracam, hai pune-ti si aia ca e frig afara, hai sa mergem la verii tai. Si uitam repede ca mama a plecat si stateam sa ma imbrace mamaie cu cate doua perechi de pantaloni, una peste alta, si cizme de cauciuc imense ca era iarna si zapada pe atunci se punea pe asfalt, nu ca acum. Si petreceam ziua cu verii mei mai mari si ne jucam, iar mamaie ne facea de mancare si uneori ne mai povestea de cand era ea mica si mergea pe dealuri. O data s-a intalnit cu un lup si s-a speriat groaznic si lupul s-a speriat si el groaznic si au luat-o fiecare la fuga inapoi de unde venisera. Pe asta mi-a povestit-o de multe ori ca imi placea mie.

De la mamaie am invatat sa cos, sa crosetez si sa tricotez. Nu-mi folosesc aceste calitati niciodata, dar pe atunci era foarte distractiv sa ma joc cu croseta sau andrelele. Pe atunci nu prea aveam ce vedea la televizor, casete cu desene nu prea se gaseau, asa ca ne distram altfel. Mamaie mi-a facut si papusi din carpe, asa cum avea si ea cand era mica. M-am jucat cu ele, dar eu deja visam la Barbie, recunosc.

De cateva luni, de cand a inceput sa aiba probleme de sanatate si simtea cum timpul ei s-a dus, spunea sa fim cuminti. Si mie imi spunea sa nu ma cert cu prietenul meu. “Sa nu va certati, mamaie”. Asa spunea ea si eu ii ziceam “Nu ne certam, mamaie, de ce sa certam?”. Mamaie a fost bestiala. O sa incercam sa fim macar putin ca ea. Si o sa ne fie foarte dor de ea.

Share

Esquire citeaza Topul celor mai doriti barbati din Romania, clasament realizat de Heineken. Sa ne uitam la pozitii, ca sa zic asa:
1. Horia Brenciu

2. Florin Piersic Jr.

3. Marius Moga

4. Alexandru Tomescu

5. Radu Vâlcan

6. Adrian Despot

7. Dragoş Bucurenci

8. Mihai Petre

9. Răzvan Fodor

10. Dan Cruceru

As putea spune ca Alexandru Tomescu este surpriza topului, dar avand in vedere ca Florin Piersic Jr. este pe locul al doilea, iar Moga e pe al treilea, mai bine zic ca e un top plin de surprize!  As zice ca seamana mai degraba cu un “top al celor mai doriti barbati care sa faca show la petrecerea firmei.” Tomescu va canta la vioara, Mihai Petre danseaza , Moga canta “mai sus, tot mai sus”,  Cruceru zice “aplauze pentru marius moga!”, Bucurenci spune “va rugam nu uitati sa donati la plecare pentru panselutele galbene” si… Florin Piersic Jr. tot e in plus. El poate sa scrie o carte despre ce se intampla.

Nu stiu de ce topul ma amuza, a fost facut de femei, din cate stiu. Femei care apreciaza un barbat cu burtica, daca ma uit la primul pe lista.

Share

Am primit un cadou de inceput de an foarte dragut! Un cos cu pufuleti Gusto (si ciocoleti Gusto, daca nu stiati ca exista, aflati acum!) de la The Practice. Am inceput sa-i devorez pe cei cu cascaval, am trecut la cel cu mega surprize. Multumesc si… saru’ mana pentru masa!

Share

Muzica romaneasca e foarte subestimata de DJs. Si nu ma refer la cea de club pe care nu o distingi de cea straina, ci la MUZICA. Azi-noapte, la petrecerea de Revelion, in club lumea a reactionat cel mai bine la Compact, Guess Who si… Catalin Crisan (“Daca pleci”)!
Pacat ca in multe locuri nu gasesti in playlist-uri decat bum-bum-bum.

Share

Am teminat de citit Jurnalul Annei Frank chiar cand ne intorceam de la Bruxelles, in avion. Desi evident ca stiam cum se termina, am inceput sa plang dupa ce am citit ultima ei insemnare.

Acasa am inceput sa caut pe Internet ecranizari si am gasit si cateva imagini filmate cu Anna Frank si aproape a o puteam si auzi vorbind (in imaginatia mea, sa fie clar). Ma atasasem atat de mult de ea incat, imi spuneam, cu sentimentele astea, daca as fi putut sa ma intorc in timp, si eu mi-as fi riscat viata ca sa o ajut, ca si Kugler, Kleiman sau Miep.

Ma rog, nu despre carte voiam sa scriu, ci despre un gand de atunci: despre cum textele (mai ales jurnalele intime, fie ca sunt pe hartie sau bloguri afisate pe monitoarele noastre), ne fac sa ne apropiem atat de mult sufleteste de autorii lor incat, desi este o relatie unilaterala (autorul nu stie cine il citeste si nici nu dezvolta sentimente de afectiune pentru public), ca cititor il iubesti pe autor ca pe un prieten. Si asta am simtit si eu ca autoare de blog de cateva ori: cand eram plecata in Polonia si necunoscuti imi scriau ca vor sa ma ajute, sa imi trimita pachete, sa imi aduca lucruri de la mama sau ca daca trec pe acolo vor sa ma intalneasca, atunci cand am cazut in cap (la propriu) de pe cal si am scris ca aveam capul bandajat si toata lumea ma intreba cum sa ma ajute, iar ultima oara acum, cand am dat vestea logodnei si oamenii imi scriu mailuri si comentarii cu ganduri frumoase. Va multumesc, chiar daca nu va cunosc.

PS: sper ca blogul asta sa nu aiba totusi un final trist.

Share